emecebe reloaded

Bine ai venit la EMCB
11.08.2020, 15:27

Vezi versiunea pentru imprimanta

Leucoencefalita multifocala progresiva (PML)

Boli infectioase
Articol preluat din Revista Romana de Boli Infectioase pentru sectiunea EMC boli infectioase, luna iulie 2008.

Dr. Dan Duiculescu, Dr. Luminița Ene

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș“ București

Leucoencefalita multifocală progresivă (PML) este o afecțiune demielinizantă a sistemului nervos central, produsă prin reactivarea virusului JC (virus ADN, gen Polyomaviridae, familia Papovaviridae) la pacienții cu imunodepresie severă, caracterizată prin modificări histopatologice și neuroradiologice tipice. Prevalența PML este de 0.7-8% din bolile indicatoare SIDA și a rămas neschimbată după introducerea pe scară larga a terapiei antiretrovirale înalt active (HAART), comparativ cu celelalte infecții oportuniste și cu encefalopatia HIV ale căror incidențe s-au redus la jumătate dupa introducerea HAART. Leziunile din PML sunt de demielinizare (produsă prin infecția și liza oligodendrogliilor), de obicei în focare multiple, localizate în substanța albă. Tabloul clinic corespunde topografiei zonelor lezate, predominând deficitele motorii de tipul hemiparezelor. Diagnosticul de prezumție se stabilește pe baza examinării prin rezonanța magnetică nucleară și poate fi confirmat prin detecția virusului JC din lichidul cefalorahidian prin utilizarea tehnicilor polimerase chain reactions (PCR). Diagnosticul de certitudine este histologic: aspect de demielinizare multifocală, oligodendrocite cu nuclei lărgiți și astrocite largi, bizare, cu nuclei lobulați hipercromatici. Prognosticul PML este rezervat (în medie supraviețuire 4 luni de la diagnostic), în condițiile în care nu există tratament specific anti-JC, ameliorări fiind înregistrate la unii pacienți spontan sau sub tratament antiretroviral înalt activ.

Vezi versiunea pentru imprimanta

Infectiile nozocomiale pneumococice si tratamentul acestora în epoca cresterii rezistentei la penicilina

Boli infectioase
Articol preluat din Revista Medicala Romana pentru sectiunea EMC boli infectioase, luna iulie 2008.

Dr. Cristiana Cristea

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. V. Babeș“

Infecția nozocomială se definește ca o infecție contractată ulterior internării în spital, sau în alte unități cu paturi, indiferent de profilul medical sau chirurgical al acestora.

Studii privind prevalența infecțiilor nozocomiale (IN) efectuate în diferite țări au evidențiat că aproximativ 10% dintre bolnavi contractează o infecție pe durata spitalizării, ceea ce reprezintă un procent ridicat pentru afecțiuni care, teoretic, pot fi prevenite. Analiza infecțiilor urinare și respiratorii dobândite în spital arată că multe dintre acestea au origine autogenă și numai o mică parte dintre ele sunt cauzate de tehnici inadecvate de control al infecției. Într-adevăr, când cateterizarea urinară se practică în mod constant în condiții de asepsie riguroasă și se acordă pacienților o îngrijire respiratorie corectă post-operatorie, multe spitale pot atinge un minim absolut de IN, sub care frecvența acestora nu poate fi redusă nici în cele mai bine conduse spitale.

Vezi versiunea pentru imprimanta

Ce este nou in tratamentul lupusului eritematos sistemic?

Medicina interna
Articol preluat din Revista Practica Medicala pentru sectiunea EMC reumatologie, luna iulie 2008.

Prof. Univ. Dr. RUXANDRA IONESCU

Centrul de Cercetare în Patologia și Tratamentul Bolilor Sistemice Reumatismale, Spitalul Clinic Sf. Maria, UMF „Carol Davila“, București

O nouă înțelegere a factorilor care influențează lupusul eritematos sistemic (LES) și înțelegerea autoimunității au creat multiple opțiuni terapeutice în această boală și o mai bună utilizare a medicamentelor tradiționale. De asemenea, au început să fie evaluate și aplicate tratamentele preventive. Prevenția bolilor cardiovasculare, a osteoporozei și monitorizarea atentă a activității bolii au ameliorat morbiditatea și mortalitatea pacienților cu LES.

Vezi versiunea pentru imprimanta

Manifestari reumatologice in bolile tiroidei

Endocrinologie
Articol preluat din Revista Romana de Reumatologie pentru sectiunea EMC reumatologie, luna iulie 2008.

I. Parasca, Clinica Medicală II, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca

Eutiroidia are un rol important în menținerea structurii și funcțiilor aparatului locomotor (AL), astfel încât atât deficitul cât și excesul hormonilor tiroidieni pot produce manifestări reumatologice, uneori predominante în tabloul clinic al bolii de bază: tenosinoviale, musculare, articulare sau osoase. Unele artropatii (guta și condrocalcinoza) se asociază frecvent hipotiroidismului, iar suferințele tiroidiene autoimune cu unele colagenoze. Toate acestea sunt prezentate în acest articol, împreună cu efectele adverse medicamentoase ale terapiei antitiroidiene asupra AL, respectiv ale unora utilizate în reumatologie asupra explorării tiroidiene.

Vezi versiunea pentru imprimanta

Refluxul gastroesofagian: diagnostic si tratament

Gastroenterologie
Articol preluat din Revista Medicala Romana pentru sectiunea EMC medicina interna, luna iulie 2008.

Dr. S. Luncă, Dr. N. Romedea, Spitalul Clinic de Urgențe Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa“ Iași

INTRODUCERE

Refluxul gastroesofagian (RGE) este un fenomen fiziologic întâlnit la majoritatea populației și care apare mai ales după mese. Transformarea acestui proces fiziologic într-unul patologic are loc atunci când cantitatea de conținut gastric refluată în esofag depășește limitele normale, determinând simptome asociate și frecvent leziuni ale mucoasei esofagiene. Incidența RGE nu este exact cunoscută, deoarece un procent important din populație cu simptome de reflux nu se prezintă la medic, recurgând la automedicație. Se apreciază că aproximativ 20-40% din populație prezintă o expunere esofagiană anormală la conținutul gastric (1). Se estimează că 14% dintre americani prezintă simptome săptămânal și 7% au simptome zilnic (1, 2). Pacienții cu RGE relatează o alterare a stării de sănătate, cu o scădere a capacității de muncă, calitatea vieții fiind afectată uneori mai sever decât la pacienții cu boală ulceroasă sau angină pectorală (3). În mod normal, organismul posedă o serie de mecanisme care împiedică refluxul prelungit, frecvent al con- ținutului gastric în esofag. Alterarea acestor mecanisme determină apariția RGE patologic. Dintre aceste mecanisme, sfincterul esofagian inferior (SEI) joacă rolul principal. SEI este un sfincter fiziologic situat la nivelul porțiunii abdominale a esofagului și care se opune refluxului conținutului gastric în esofag. Alterarea acestuia, fie sub forma unei relaxări tranzitorii, fie sub forma unei hipotonii este frecvent întâlnită la pacienții cu boală de reflux gastroesofagian (BRGE). Trebuie cunoscut că presiunea la nivelul SEI poate fi modificată de unele substanțe, medicamente sau alimente (tabelul 1), anamneza pacientului putând fi revelatoare din acest punct de vedere.

Vezi versiunea pentru imprimanta

Crizele epileptice in bolile generale

Neurologie
Articol preluat din Revista Romana de Neurologie pentru sectiunea EMC neurologie, luna iulie 2008.

S. Nica, I. Davidescu (Spitalul Clinic Colentina)

Diagnosticul de epilepsie implică un diagnostic diferențial, o clasificare a epilepsiilor și, dacă este posibil, cauza acesteia. Studii efectuate pe populații neselectate arată că se poate identifica cauza crizelor doar la 1/3 dintre cei diagnosticați și, de multe ori, cauzele sunt multiple. Anamneza este adesea edificatoare în ceea ce privește etiologia crizelor. Insuficiențele organice predispun la crize, atât parțiale, cât și generalizate. Creșterea accesibilității și complexității intervențiilor cardio-vasculare a determinat și creșterea numărului de pacienți urmăriți post operator, ce pot avea complicații diverse, inclusiv crize. Multe medicamente se asociază cu creșterea frecvenței crizelor, atât în doze terapeutice, cât și în doze toxice. Întreruperea bruscă a anticonvulsivantelor este cunoscută ca fiind cauză frecventă de apariție a crizelor. Crizele generalizate și statusul epileptic pot anunța stadiul final de evoluție a unui pacient cu SIDA. Crizele apar frecvent la pacienții ce au suferit un transplant de organ. Crizele pot fi prima manifestare a unei encefalopatii hipertensive. Tulburările electrolitice sunt cauze frecvente pentru apariția crizelor.

Vezi versiunea pentru imprimanta

Sindroamele paraneoplazice in practica neurologica

Neurologie
Articol preluat din Revista Romana de Neurologie pentru sectiunea EMC neurologie, luna iulie 2008.

Adina Roceanu, O. Băjenaru (Spitalul Universitar de Urgență București)

Sindroamele paraneeoplazice neurologice îmbracă variate tablouri clinice, ceea ce determină includerea acestora în aproape toate algoritmele de diagnostic diferențial neurologic. O dată cu adâncirea cunoașterii imunologiei, un mare număr de autoanticorpi specifici ca markeri ai neoplaziei au devenit accesibili clinicienilor, și poate că în viitorul apropiat vor apărea tratamente eficiente.

Sindroamele paraneoplazice reprezintă un grup de afecțiuni asociate cu un neoplasm identificabil sau ocult, dar care nu sunt datorate invaziei directe sau metastazării tumorii.

Vezi versiunea pentru imprimanta

Patologia de canicula - o problema actuala de sanatate publica

Sanatate Publica
Articol preluat din Revista Medicala Romana pentru sectiunea EMC medicina interna, luna iulie 2008.

Dr. C. Bogdan, Spitalul Sfântul Luca

În ultimii ani, autoritățile sănătății au fost și sunt confruntate cu o problemă de sănătate care, pe de o parte, pare să-și fi augmentat dimensiunile în legătură cu o serie de condiții – mult invocata „încălzire a planetei“, urbanizarea și poluarea atmosferei, îmbătrânirea populației, extensia bolilor cronice ș.a., pe de altă parte, pare să fie mai bine conștientizată ca urmare a efectelor asupra sănătății, solicitarea serviciilor de urgență, supramortalitatea unor grupuri vulnerabile – copii, vârstnici, bolnavi cronici. „Dezastrul“ întâmplat în vara anului 2003 în Franța soldat cu 15.000 de decese printre persoanele vârstnice a intensificat preocupările nu numai ale autorităților sănătății, ci și ale celor de protecție socială, ale statului, surprinse în acea vară total descoperite. A urmat o suită de măsuri de ordin medical, educativ, social atât la nivel individual în comunitate cât și în instituții de asistență și îngrijire pentru vârstnici, copii, bolnavi cronici. Și țara noastră, prin caracteristicile geografice și climatice se confruntă în fiecare sezon cald cu ceea ce s-a numit „patologia de caniculă“, ceea ce obligă la o sensibilizare cu această nouă problematică de sănătate, a profesioniștilor sănătății, a autorităților statului care au obligații de prevenire și protecție a populației, a acesteia în întregime în sensul avertizării și educării. O problemă de sănătate publică a cărei severitate este argumentată de solicitările serviciilor de urgență și de mortalitate („supramortalitate“, autorii francezi), pătrunde din ce în ce mai mult în actualitate, acutizându-se sezonier, în anotimpul cald în regiunile unde climatul torid survine din când în când și oamenii sunt mai puțin adaptați temperaturilor excesiv de înalte. Această „patologie de caniculă“ afectează în primul rând categorii de persoane vulnerabile prin capacități de adaptare și de apărare reduse.

Vezi versiunea pentru imprimanta

Ghiduri și protocoale în pediatrie

Publicatii medicale
Ghidurile clinice, care au o mare popularitate în străinătate și constituie recent o importantă preocupare a societăților științifice medicale, sunt gândite și elaborate cu scopul de a asista medicii în luarea deciziilor medicale, pentru a îmbunătăți calitatea asistenței medicale. Pornind de la aceasta, Conferința Națională de Pediatrie desfășurată la București în martie 2008 și-a propus "stabilirea, într-o primã etapã, a ghidurilor si protocoalelor de practicã. Prin aceste ghiduri si protocoale urmărim asigurarea unor standarde de calitate, aplicabile în toatã tara: pentru aceeași patologie, un copil sã beneficieze de aceeași abordare diagnosticã si terapeuticã, fie cã se duce într-un spital orășenesc mic, fie într-o clinicã universitarã " (Prof. Dr. A Georgescu).
Manifestarea a fost înainte de toate un prilej de discuții pentru medicii interesați de pediatrie din toată țara, concretizate în elaborarea unui volum comprehensiv de Ghiduri și protocoale în pediatrie sub redacția Prof. Dr. Adrian Georgescu și Prof. Dr. Eugen Pascal Ciofu, și poate fi încă procurată gratuit, la cumpărarea de pe pagina editurii Amaltea a lucrării Actualitati în pediatrie (2 vol.) sub redacția Prof. Dr. Valeriu Popescu
Vezi versiunea pentru imprimanta

S-a incheiat etapa a sasea a programului EMCB

Anunturi EMCBStimati utilizatori,

Programul EMCB s-a desfășurat în anul 2008 într-o nouă formă, aducând o serie de modificări.

Chestionarele propuse in cadrul etapei a VI-a si variantele considerate corecte sunt disponibile AICI (fisier pdf, ~160k). Toate chestionarele au fost propuse si aprobate de comitetul stiintific de organizare a programului EMCB. Calcularea punctajelor s-a efectuat automat.

Puteti verifica rezultatele la chestionarele din etapa a VI-a accesand link-ul Rezultate chestionare din meniul Functii utilizator. Decizia sistemului informatic a putut fi contestata pana la data de 28 februarie a.c. (contestatii @ emcb.ro); pana la data respectiva nu s-a inregistrat nicio contestatie. In prezent nu se mai admit reclamatii referitoare la punctajul obtinut in etapele desfasurate pana acum (etapele I-VI).

Diplomele au fost expediate catre colegiile judetene prin posta romana (14 apr 2009). Medicii din Bucuresti le pot ridica de la secretariatul CMMB. Medicii din tara le vor putea ridica de la sediile judetene ale CMR (la CMMB s-au primit toate confirmarile de primire a diplomelor, semnate de reprezentantii tuturor colegiilor judetene).