 |
A apărut nr. 4/2008 al revistei MEDICINA INTERNĂ, revista editată de Societatea Română de Medicină Internă. Din sumarul acesteia, remarcăm editorialul „Despre medicina internă și medicul internist”, semnat de Prof. Dr. Tiberiu Nanea, care deplânge „un absolut nemeritat con de umbră” în care se pare că tinde să între această specialitate.
Clinica Medicală a Spitalului Clinic Colțea, reprezentată în acest număr prin Dr. D. Spătaru, Irina Calangea, Ioana Tudor, D. Isacoff și I. Bruckner propune un studiu original intitulat „Măsurarea integralei viteză-timp în tractul de ejecție al ventriculului stâng (VTI în LVOT) la bolnavii cu insuficiență cardiacă. Metodă de rutină sau de cercetare?”, a cărei concluzie pledează pentru utilitatea clinică a acestui parametru: „VTI reprezintă un parametru foarte util pentru caracterizarea disfuncției sistolice și aprecierea rezervei de performanță contractilă.”
Colectivul Facultății de Medicină din Universitatea „Transilvania” din Brașov (Camelia Cornelia Scârneciu, Ioan Scârneciu, Laurențiu Nedelcu, Horațiu Rus) supune atenției un studiu efectuat pe 72 hipertiroidieni nou diagnosticați fără afecțiuni cardiovasculare asociate, intitulat „Tireotoxicoza la debut și funcția sistolică a ventriculului stâng”, a cărui concluzie este că „în hipertiroidismul la debut debitul cardiac crescut este susținut în special de creșterea contractilității miocardice alături de tahicardie”.
|