emecebe reloaded

Bine ai venit la EMCB
30.07.2015, 17:06

Ghiduri și protocoale în pediatrie

Publicatii medicale
Ghidurile clinice, care au o mare popularitate în străinătate și constituie recent o importantă preocupare a societăților științifice medicale, sunt gândite și elaborate cu scopul de a asista medicii în luarea deciziilor medicale, pentru a îmbunătăți calitatea asistenței medicale. Pornind de la aceasta, Conferința Națională de Pediatrie desfășurată la București în martie 2008 și-a propus "stabilirea, într-o primã etapã, a ghidurilor si protocoalelor de practicã. Prin aceste ghiduri si protocoale urmărim asigurarea unor standarde de calitate, aplicabile în toatã tara: pentru aceeași patologie, un copil sã beneficieze de aceeași abordare diagnosticã si terapeuticã, fie cã se duce într-un spital orășenesc mic, fie într-o clinicã universitarã " (Prof. Dr. A Georgescu).
Manifestarea a fost înainte de toate un prilej de discuții pentru medicii interesați de pediatrie din toată țara, concretizate în elaborarea unui volum comprehensiv de Ghiduri și protocoale în pediatrie sub redacția Prof. Dr. Adrian Georgescu și Prof. Dr. Eugen Pascal Ciofu, și poate fi încă procurată gratuit, la cumpărarea de pe pagina editurii Amaltea a lucrării Actualitati în pediatrie (2 vol.) sub redacția Prof. Dr. Valeriu Popescu
Lucrarea reunește peste 20 de ghiduri de diagnostic și tratament dedicate unei game largi de afecțiuni pediatrice, pornind de la banalele infecții acute de căi respiratorii , infecții urinare și sindroame diareice, și până la purpura trombocitopenică idiopatică a copilului și adolescentului, hemofilie, boala von Willebrand, sindroame beta-talasemice și alergia la proteina laptelui de vacă.
O bună parte din lucrare este dedicată problemelor specifice de alimentație a sugarului și copilului mic, fie vorba despre alimentația naturală sau cea artificială, precum și necesarului nutrițional al copilului prematur.
Prefațată de editorialul Prof. Dr. E. P. Ciofu, „Opinii și controverse privind întocmirea și utilizarea ghidurilor de practică medicală”, lucrarea debutează cu un amplu ghid de diagnostic și tratament al infecțiilor respiratorii acute ale copilului, propus de clinicile de pediatrie din cadrul UMF I. Hațieganu (Cluj-Napoca), urmat de dezbateri pe tema infecțiilor urinare ale sugarului și copilului mic, propuse de același colectiv.
Prof. Ciofu și colab dezbat apoi pe larg tema aterosclerozei precoce în contextul dislipidemiilor familiale heterozigote, concluzionând în mod evident că diagnosticarea și tratarea afecțiunii încă din faza asimptomatică este singura modalitate de prevenire a modificărilor aterosclerotice precoce.
Lucrarea continuă cu aspecte legate de alimentația naturală și artificială a sugarului, detaliate de Prof. Dr. A Georgescu, urmate de două materiale tratând infecțiile urinare ale copilului, una propusă de colectivul de medici de la UMF Timișoara, în frunte cu Prof. Dr. I. Sabău, și una propusă de Prof. Dr. Gh Chiriac-Babei de la IC Fundeni (București).
Colectivul condus de Prof. Dr. C. Arion (IC Fundeni) propune și un ghid comprehensiv de diagnostic și tratament al purpurei trombocitopenice idiopatice la copii și adolescent.
Dintre temele abordate de lucrare, se remarcă și considerente legate de diabetul zaharat al copilului și adolescentului (Prof. Dr. I. Micle – UMF Timișoara), sindroamele diareice acute (Prof. Dr. I Gherghină, Conf. Dr. D. Matei – IOMC Alfred Rusescu, București), hemofilia și boala von Willebrand, imunodeficiențele primare (Prof. Dr. M. Șerban, UMF Timișoara), mucoviscidoza (Dr. L. Pop, UMF Timișoara), intoxicațiile acute ale copilului (Prof. Dr. CE Ulmeanu, UMF București), tuberculoza copilului mic, sindroamele beta-talasemice (Prof. Dr. D. Bulucea, UMF Craiova), cefaleea copilului și adolescentului (Prof. Dr. S. Măgureanu, UMF București), hepatita cronică cu VHB sau alergiile la proteina laptelui de vacă și alte intoleranțe multiple la proteinele alimentare (Prof. Dr. E. Moraru, UMF Iași).
Un rol deosebit pentru orice medic, indiferent de specialitate îl are ghidul de asistență vitală de bază și avansată consacrat de dr. M. Craiu (IOMC A. Rusescu, București) copilului.
Deosebită în contextul actual este și lucrarea propusă de Prof. Dr. M. Dragomir (IC Fundeni, București), dedicată graniței dintre oncologia pediatrică și cea dedicată adultului, intitulată „Cancerul la adolescent”.
Colecția de ghiduri nu ar fi completă fără dezbaterea pricinuită de consensul Practall 2008 dedicat tratamentului astmului bronșic pediatric, condusă de un colectiv de medici de la S. C. V. Gomoiu (București) în frunte cu dr. I. Costache.
În încheiere, aș dori să citez avertismentul/invitație lansat de Prof. Dr. E. P. Ciofu: „ghidurile aplicate de ani de zile în anumite țări se dovedesc a nu fi infailibile, există controverse cu consecințe deloc neglijabile dacă sunt impuse pentru aplicare, iar aplicabilitatea lor trebuie corelată cu resursele financiare locale. Oricum, având în vedere viteza cu care apar noutățile medicale, există obligativitatea de a revizui ghidurile la un interval de minimum 2 ani, de dorit de către alte colective de specialiști decât cele care le-au elaborat la prima ediție.”

(Ed. Amaltea 2008, 240 pagini alb/negru, coperta policromie)

Dr. R.I.Trașcu